Ce obligații au de respectat magazinele online din perspectiva mediului?

0
20
screenshot 2022 11 07 at 10.02.21
screenshot 2022 11 07 at 10.02.21

În vremurile actuale foarte multe întreprinderi își desfășoară activitatea online, creșterea acestora fiind determinată și de efectele generate de contextul pandemic în care ne-am aflat.

Magazinele online, la fel ca și cele fizice trebuie să își desfășoare activitatea în baza unei viziuni sustenabile, promovând protecția mediului și dezvoltarea durabilă. În plus, implicarea lor în acest demers se poate demonstra și prin asigurarea alinierii proceselor operaționale desfășurate la reglementările de mediu în vigoare.

Chiar dacă activitatea de comercializare a produselor deținute de către un agent economic se efectuează în mediul virtual, aceștia nu sunt scutiți de obligațiile de mediu. Bineînțeles, ținând cont de specificul activității derulate, acestea pot fi diferite.

Care sunt obligațiile de mediu pe care le au de îndeplinit magazinele online?

Proprietarii care dețin business-uri e-commerce sunt priviți producători, ca urmare ei devin responsabili cu bunurile pe care le comercializează. În acest caz, acești agenți economici au de îndeplinit câteva obligații legale, potrivit articolului 12 ale Ordonanței de Urgență 92/2021 privind răspunderea extinsă a producătorilor.

Însă, obligații au de respectat atât din poziția de generator de deșeuri, cât și din cea de producător/importator. 

Astfel că, cei care cumpără bunuri din afara României și le introduc pe piața internă sau care reambalează produse, au de depus declaratii AFM. Acești operatori pot avea de respectat numeroase obligații, ținând cont de bunurile importate și comercializate în mediul online – echipamente electrice și electronice, anvelope, baterii, uleiuri etc.

În plus, ei trebuie să respecte prevederile legale legate de managementul ambalajelor și al deșeurilor de ambalaje. Spre exemplu, distingerea clară a tipurilor de ambalaje utilizate, realizarea evidenței lunare a lor în funcție de volum și material.

Important de menționat este și următorul aspect: dacă proprietarul magazinului online deține un sediu sau depozit, de unde trimite colete clienților, atunci potrivit OUG 92/2021, el este generator de deșeuri. În acest caz, agentul economic are de respectat și obligații pe linie de deșeuri. 

În esență, acesta trebuie să asigure:

  • realizarea evidenței gestiunii deșeurilor;
  • colectarea selectivă a deșeurilor, în acord cu prevederile legale;
  • încheierea unui contract cu operatori autorizați în ceea ce privește procesele de colectare, valorificare sau eliminare deșeuri.

Acestea sunt câteva dintre obligațiile pe care le are de îndeplinit operatorul economic. Însă, dacă sunt implicate și diferite substanțe, considerate periculoase în operațiunile de comerț desfășurate, atunci intervine și obligația de a obține autorizații de mediu.

Concluzii

Cu certitudine, magazinele online au de respectat o serie de măsuri, impuse de legislația națională de mediu. Ținând cont de produsele comercializate și de complexitatea activității desfășurate, agenții economici au de respectat o serie de obligații de mediu. 

Ei trebuie să respecte aceste obligații pentru a nu atrage după sine o serie de sancțiuni nefavorabile business-ului. În cazul în care nu există un specialist care să se ocupe intern de aceste aspecte, este recomandat ca serviciile să fie externalizate.

Un partener de încredere pentru acești operatori economici este EnviroCons, care oferă numeroase servicii și soluții de mediu, garantând acestora o aliniere cu cadrul legal și performanțe înalte de mediu.

Dacă deții un magazin online și întâmpini dificultăți în înțelegerea legislației de mediu, apelează cu încredere la specialiștii EnviroCons.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!
Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.